Reconciling God of OT with God of the NT, 3 of 4, penalties.
Reconcilierea lui Dumnezeu din Vechiul Testament cu Dumnezeul din Noul Testament, 3 din 4, sancțiuni.
Bună ziua tuturor,
În prima săptămână am împărtășit modul în care revelația Tatălui este progresivă. Am citat Evrei 1: 1, dar nu am dat această referință. Se spune că în vechime Tatăl a vorbit părinților în multe părți și în multe feluri prin profeți, dar în aceste zile din urmă ne-a vorbit prin Fiul Său..."
Săptămâna trecută, partea 2 a fost despre cum ne aflăm în "anul plăcut al Domnului", dar arătând cealaltă față a persoanei Sale este "ziua răzbunării Dumnezeului nostru". Am menționat că Isus nu a putut să le spună că va fi o diferență de aproximativ 2.000 de ani între "anul acceptabil al Domnului" și "ziua răzbunării Dumnezeului nostru", dar nu a explicat acest lucru. Această perioadă de 2.000 de ani sau "2 zile", din punct de vedere profetic, este pentru ca neamurilor să li se dea șansa de a intra în legământ cu Dumnezeul lui Israel.
Pavel a vorbit despre acest lucru în Efeseni 3: 1-11, unde a scris în v5-6 că este un mister care a fost revelat abia începând cu Cincizecimea: "...pentru ca neamurile să fie părtașe la moștenire...". Același lucru îl spune și în Coloseni 1: 26-27, despre "taina ținută ascunsă din veacuri și din generații" că neamurile vor fi părtașe la moștenire. Acest mister fiind "Hristos în voi (neamurile), nădejdea slavei". Și din nou în Romani 16: 25-26, despre descoperirea misterului conform căruia tuturor națiunilor (neamurilor) li se va da posibilitatea de a ajunge să-L cunoască pe Dumnezeul lui Israel.
Așadar, vedem din nou o progresie a revelației. Chiar și în Faptele Apostolilor 1:6-7, când ei întreabă dacă Isus înviat va restaura împărăția în Israel, Domnul le spune că nu este treaba lor să cunoască lucrurile pe care Tatăl le-a pus sub autoritatea Sa. Dar va veni timpul să aducă împărăția pe pământ... din nou, o progresie a revelației în cadrul stabilit de cine este Dumnezeu.
De ce Legea mozaică și de ce atât de aspră?
Pavel a scris în Galateni 3: 19 că Legea lui Moise a fost dată din cauza păcatului. În Romani 3:19 el a scris că a fost dată "pentru ca toată lumea să devină vinovată înaintea lui Dumnezeu". În Faptele Apostolilor 14: 15-17 și 17:30, el a spus că Dumnezeu a trecut cu vederea, anterior, ignorarea păcatului de către om.
Romani 5: 12-14 spune că păcatul a fost în lume de la Adam până la Moise, dar Dumnezeu nu a putut să tragă omenirea la răspundere pentru că era ignorantă față de căile lui Dumnezeu. Nu exista un standard pe pământ care să spună că așa este bine și așa este rău. De aceea, lui Moise i-a fost dată Legea. Aceasta a definit binele și răul.
Toate acestea înseamnă că Dumnezeu i-a dat lui Moise Legea pentru ca El să poată arăta omenirii ce era păcatul și ce era neprihănirea. Exodul 19:6 spune că Dumnezeu a vrut ca Israel să fie o întreagă națiune de preoți pentru Dumnezeu, prin urmare, ca națiune de preoți, ei trebuiau să acționeze ca intermediari între Dumnezeu și restul națiunilor de pe pământ. Israel trebuia să dezvăluie tuturor națiunilor căile lui Dumnezeu. Ei au eșuat.
"Frățiorul(ii) meu(i) și/sau sora(ele) au scăpat cu mult mai mult decât am scăpat eu vreodată."
Dacă nu sunteți singurul copil și nici copilul familiei, cel mai probabil veți fi de acord cu această afirmație. Primul copil este cel în care mama și tata îl tratează pe acel copil în funcție de toate discuțiile lor despre cum și-ar crește copiii, de tot ce au citit, de tot ce au experimentat. Asta înseamnă litera legii. Perfecțiunea este necesară. Se aplicau pedepse rapide și aspre pentru orice faptă greșită. (Pentru mulți dintre noi, dacă nu chiar majoritatea, lol)
Nu sugerez că Dumnezeu era nou în a fi părinte cu Israel, așa că a învățat câteva lucruri, ceea ce vreau să spun este că Dumnezeu a trebuit să se ocupe de Israel în conformitate cu perfecțiunea dată în Lege. Așa că El pare furios și răzbunător în VT.
Mă mai iubești?
Dar, la fel ca și părintele care aduce mânia legii asupra unui copil, legea este cea care se mânie, nu părintele care trebuie să aplice legea. Câți copii mici, după ce au fost pedepsiți, au întrebat cu ochii în lacrimi; "Mă mai iubești, mami?".
Nu-și asigură acea mamă copilul că dragostea ei pentru el este neschimbată, dar că a trebuit să disciplineze în conformitate cu regulile? Reguli care erau menite să protejeze copilul și să îl crească pentru a deveni un adult responsabil și de succes. Mama nu era supărată, regulile îi arătau copilului ce este bine și ce este rău și, prin urmare, regula era cea care este supărată. Regula, legea cere perfecțiune.
Pavel avea să scrie despre acest lucru în Romani 4:15, spunând: "Legea produce mânie". Iar în II Corinteni 3: 6-9 el numește legea "slujbă a morții", "condamnare" și "litera legii ucide". (relațiile dintre Dumnezeu și om, sau de la persoană la persoană) Dar Duhul dă viață.
Dumnezeu a dat legea, deci trebuia să disciplineze conform legii. Dar legea este mânioasă, condamnatoare, și nimeni nu poate fi îndreptățit prin Legea lui Moise. Iacov 2: 10 spune că dacă trăiești după Lege, dacă încalci 1 lege devii vinovat de toate.
În timp ce unele națiuni aveau legi asemănătoare celor 10 porunci,
Dumnezeu Însuși le-a rostit, iar Moise le-a scris, care definesc legea morală, legea sanitară/dietetică și legea închinării. Pentru că Dumnezeu i-a dat aceste 613 legi lui Moise, trebuia să le mențină la acel standard în acel context, în acea epocă și în acea cultură.
Nu a existat nimic în istoria omenirii din partea lui Dumnezeu până în acel moment, care să-i spună omului ce este sănătos să mănânce și ce nu, cum să trăiască și să se trateze unul pe altul și cum să se apropie de Dumnezeu.
Pentru că prezenta aceste standarde omenirii, făcând ca întreaga omenire să fie găsită vinovată în fața lui Dumnezeu, El trebuia să trateze cu Israel în conformitate cu acea lege pe care o dăduse. O revelație mai înaltă decât legea a fost dată atunci când L-a trimis pe singurul Său Fiu. Aceasta a fost ocazia de a trata cu omenirea conform inimii Sale: "Dacă M-ați văzut pe Mine, L-ați văzut pe Tatăl". Isus a spus în Ioan 14: 9
Culegerea bețelor, punerea lor într-un coș
În Numeri 15, Domnul dă porunci pentru oamenii care păcătuiesc din neștiință și cum, odată ce află că au păcătuit, pot aduce o jertfă Domnului și aceasta va fi iertată, pentru că a fost făcută din neștiință.
Continuându-Și instrucțiunile în v. 30-31, Domnul spune că dacă o persoană păcătuiește cu bună știință pentru că disprețuiește Cuvântul Domnului, va plăti cu viața, pentru că a disprețuit legile lui Dumnezeu. Versetele următoare, 32-33, dau un exemplu: Un om lucrează strângând lemne de foc în ziua de Sabat. El este adus în fața lui Moise.
A fost acesta un păcat din ignoranță, sau omul știa ce trebuie să facă și a disprețuit legea lui Moise păcătuind intenționat? În v35, Domnul a spus că omul trebuia executat pentru că știa ce face. A fost aceasta inima lui Dumnezeu? Nu, a fost legea. De unde știm că nu era inima lui Dumnezeu?
Pentru că în revelația superioară care este persoana lui Isus, în Ioan 8, El a iertat-o pe femeia prinsă într-un păcat mult mai grav decât cel de a culege bețe în Sabat: Actul de adulter. Liderii iudei, plecând de la lege, au vrut să o execute. Acesta era contextul lor. Dumnezeul furios al VT. Perfecțiunea cerută de Lege. Isus a adus revelația superioară a modului în care este adevărata natură a Tatălui și a iertat-o. Evangheliile sunt interfața, schimbarea contextului de la Legea lui Moise la har.
În Numeri 15, Domnul a dat în mod clar ca exemplu pe omul care ridica bețe, dar în contextul în care Israelul primise Legea lui Moise, care definea păcatul pentru Israel și pentru omenire. Era puțin har în lege, căci nu acesta era scopul ei. Scopul ei era să definească păcatul. Prin urmare, Dumnezeu trebuia să se ocupe de Israel în consecință.
Săptămâna viitoare vom încheia acest subiect... sper că a fost o sursă de reflecție și a rearanjat o oarecare înțelegere a motivului pentru care Tatăl părea atât de furios în Vechiul Testament. Până săptămâna viitoare, binecuvântări,
John Fenn
http://www.cwowi.org și trimiteți-mi un e-mail la [email protected]
Reconcilierea lui Dumnezeu din Vechiul Testament cu Dumnezeul din Noul Testament, 3 din 4, sancțiuni.
Bună ziua tuturor,
În prima săptămână am împărtășit modul în care revelația Tatălui este progresivă. Am citat Evrei 1: 1, dar nu am dat această referință. Se spune că în vechime Tatăl a vorbit părinților în multe părți și în multe feluri prin profeți, dar în aceste zile din urmă ne-a vorbit prin Fiul Său..."
Săptămâna trecută, partea 2 a fost despre cum ne aflăm în "anul plăcut al Domnului", dar arătând cealaltă față a persoanei Sale este "ziua răzbunării Dumnezeului nostru". Am menționat că Isus nu a putut să le spună că va fi o diferență de aproximativ 2.000 de ani între "anul acceptabil al Domnului" și "ziua răzbunării Dumnezeului nostru", dar nu a explicat acest lucru. Această perioadă de 2.000 de ani sau "2 zile", din punct de vedere profetic, este pentru ca neamurilor să li se dea șansa de a intra în legământ cu Dumnezeul lui Israel.
Pavel a vorbit despre acest lucru în Efeseni 3: 1-11, unde a scris în v5-6 că este un mister care a fost revelat abia începând cu Cincizecimea: "...pentru ca neamurile să fie părtașe la moștenire...". Același lucru îl spune și în Coloseni 1: 26-27, despre "taina ținută ascunsă din veacuri și din generații" că neamurile vor fi părtașe la moștenire. Acest mister fiind "Hristos în voi (neamurile), nădejdea slavei". Și din nou în Romani 16: 25-26, despre descoperirea misterului conform căruia tuturor națiunilor (neamurilor) li se va da posibilitatea de a ajunge să-L cunoască pe Dumnezeul lui Israel.
Așadar, vedem din nou o progresie a revelației. Chiar și în Faptele Apostolilor 1:6-7, când ei întreabă dacă Isus înviat va restaura împărăția în Israel, Domnul le spune că nu este treaba lor să cunoască lucrurile pe care Tatăl le-a pus sub autoritatea Sa. Dar va veni timpul să aducă împărăția pe pământ... din nou, o progresie a revelației în cadrul stabilit de cine este Dumnezeu.
De ce Legea mozaică și de ce atât de aspră?
Pavel a scris în Galateni 3: 19 că Legea lui Moise a fost dată din cauza păcatului. În Romani 3:19 el a scris că a fost dată "pentru ca toată lumea să devină vinovată înaintea lui Dumnezeu". În Faptele Apostolilor 14: 15-17 și 17:30, el a spus că Dumnezeu a trecut cu vederea, anterior, ignorarea păcatului de către om.
Romani 5: 12-14 spune că păcatul a fost în lume de la Adam până la Moise, dar Dumnezeu nu a putut să tragă omenirea la răspundere pentru că era ignorantă față de căile lui Dumnezeu. Nu exista un standard pe pământ care să spună că așa este bine și așa este rău. De aceea, lui Moise i-a fost dată Legea. Aceasta a definit binele și răul.
Toate acestea înseamnă că Dumnezeu i-a dat lui Moise Legea pentru ca El să poată arăta omenirii ce era păcatul și ce era neprihănirea. Exodul 19:6 spune că Dumnezeu a vrut ca Israel să fie o întreagă națiune de preoți pentru Dumnezeu, prin urmare, ca națiune de preoți, ei trebuiau să acționeze ca intermediari între Dumnezeu și restul națiunilor de pe pământ. Israel trebuia să dezvăluie tuturor națiunilor căile lui Dumnezeu. Ei au eșuat.
"Frățiorul(ii) meu(i) și/sau sora(ele) au scăpat cu mult mai mult decât am scăpat eu vreodată."
Dacă nu sunteți singurul copil și nici copilul familiei, cel mai probabil veți fi de acord cu această afirmație. Primul copil este cel în care mama și tata îl tratează pe acel copil în funcție de toate discuțiile lor despre cum și-ar crește copiii, de tot ce au citit, de tot ce au experimentat. Asta înseamnă litera legii. Perfecțiunea este necesară. Se aplicau pedepse rapide și aspre pentru orice faptă greșită. (Pentru mulți dintre noi, dacă nu chiar majoritatea, lol)
Nu sugerez că Dumnezeu era nou în a fi părinte cu Israel, așa că a învățat câteva lucruri, ceea ce vreau să spun este că Dumnezeu a trebuit să se ocupe de Israel în conformitate cu perfecțiunea dată în Lege. Așa că El pare furios și răzbunător în VT.
Mă mai iubești?
Dar, la fel ca și părintele care aduce mânia legii asupra unui copil, legea este cea care se mânie, nu părintele care trebuie să aplice legea. Câți copii mici, după ce au fost pedepsiți, au întrebat cu ochii în lacrimi; "Mă mai iubești, mami?".
Nu-și asigură acea mamă copilul că dragostea ei pentru el este neschimbată, dar că a trebuit să disciplineze în conformitate cu regulile? Reguli care erau menite să protejeze copilul și să îl crească pentru a deveni un adult responsabil și de succes. Mama nu era supărată, regulile îi arătau copilului ce este bine și ce este rău și, prin urmare, regula era cea care este supărată. Regula, legea cere perfecțiune.
Pavel avea să scrie despre acest lucru în Romani 4:15, spunând: "Legea produce mânie". Iar în II Corinteni 3: 6-9 el numește legea "slujbă a morții", "condamnare" și "litera legii ucide". (relațiile dintre Dumnezeu și om, sau de la persoană la persoană) Dar Duhul dă viață.
Dumnezeu a dat legea, deci trebuia să disciplineze conform legii. Dar legea este mânioasă, condamnatoare, și nimeni nu poate fi îndreptățit prin Legea lui Moise. Iacov 2: 10 spune că dacă trăiești după Lege, dacă încalci 1 lege devii vinovat de toate.
În timp ce unele națiuni aveau legi asemănătoare celor 10 porunci,
Dumnezeu Însuși le-a rostit, iar Moise le-a scris, care definesc legea morală, legea sanitară/dietetică și legea închinării. Pentru că Dumnezeu i-a dat aceste 613 legi lui Moise, trebuia să le mențină la acel standard în acel context, în acea epocă și în acea cultură.
Nu a existat nimic în istoria omenirii din partea lui Dumnezeu până în acel moment, care să-i spună omului ce este sănătos să mănânce și ce nu, cum să trăiască și să se trateze unul pe altul și cum să se apropie de Dumnezeu.
Pentru că prezenta aceste standarde omenirii, făcând ca întreaga omenire să fie găsită vinovată în fața lui Dumnezeu, El trebuia să trateze cu Israel în conformitate cu acea lege pe care o dăduse. O revelație mai înaltă decât legea a fost dată atunci când L-a trimis pe singurul Său Fiu. Aceasta a fost ocazia de a trata cu omenirea conform inimii Sale: "Dacă M-ați văzut pe Mine, L-ați văzut pe Tatăl". Isus a spus în Ioan 14: 9
Culegerea bețelor, punerea lor într-un coș
În Numeri 15, Domnul dă porunci pentru oamenii care păcătuiesc din neștiință și cum, odată ce află că au păcătuit, pot aduce o jertfă Domnului și aceasta va fi iertată, pentru că a fost făcută din neștiință.
Continuându-Și instrucțiunile în v. 30-31, Domnul spune că dacă o persoană păcătuiește cu bună știință pentru că disprețuiește Cuvântul Domnului, va plăti cu viața, pentru că a disprețuit legile lui Dumnezeu. Versetele următoare, 32-33, dau un exemplu: Un om lucrează strângând lemne de foc în ziua de Sabat. El este adus în fața lui Moise.
A fost acesta un păcat din ignoranță, sau omul știa ce trebuie să facă și a disprețuit legea lui Moise păcătuind intenționat? În v35, Domnul a spus că omul trebuia executat pentru că știa ce face. A fost aceasta inima lui Dumnezeu? Nu, a fost legea. De unde știm că nu era inima lui Dumnezeu?
Pentru că în revelația superioară care este persoana lui Isus, în Ioan 8, El a iertat-o pe femeia prinsă într-un păcat mult mai grav decât cel de a culege bețe în Sabat: Actul de adulter. Liderii iudei, plecând de la lege, au vrut să o execute. Acesta era contextul lor. Dumnezeul furios al VT. Perfecțiunea cerută de Lege. Isus a adus revelația superioară a modului în care este adevărata natură a Tatălui și a iertat-o. Evangheliile sunt interfața, schimbarea contextului de la Legea lui Moise la har.
În Numeri 15, Domnul a dat în mod clar ca exemplu pe omul care ridica bețe, dar în contextul în care Israelul primise Legea lui Moise, care definea păcatul pentru Israel și pentru omenire. Era puțin har în lege, căci nu acesta era scopul ei. Scopul ei era să definească păcatul. Prin urmare, Dumnezeu trebuia să se ocupe de Israel în consecință.
Săptămâna viitoare vom încheia acest subiect... sper că a fost o sursă de reflecție și a rearanjat o oarecare înțelegere a motivului pentru care Tatăl părea atât de furios în Vechiul Testament. Până săptămâna viitoare, binecuvântări,
John Fenn
http://www.cwowi.org și trimiteți-mi un e-mail la [email protected]